Florin Cîţu taie-n carne vie! A dat-o afară urgent. Decizia, publicată deja în Monitorul Oficial

capital.ro   15/09/2021 21:36

Continuă curăţenia în Guvern şi în diferite autorităţile aflate în subordinea statului! Premierul Florin Cîţu îi vrea înlăturaţi pe toţi cei puşi în funcţie de USR PLUS.

Florin Cîţu a dat-o afară pe şefa ACROPO! Decizia, publicată deja în Monitorul Oficial

Ultimul nume pe listă este Gabriela Dan. Aceasta era preşedintele, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO).

Gabriela Dan a fost revocată din funcţie de către premierul Florin Cîţu, iar decizia prim-ministrului a fost deja publicată miercuri, 15 septembrie, în Monitorul Oficial, transmite Agerpres.

Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO) funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi exercită atribuţiile prevăzute de Legea nr. 165/2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore, cu modificările şi completările ulterioare.

Sediul principal al acestei autorităţi este în municipiul Constanţa, iar cel secundar se află la Bucureşti.

Gabriela Dan-Unterseh locuia de 21 de ani în Franța. Ea s-a întoars în România în luna martie a acestui an pentru a conduce ACROPO, fiind susținută în funcție de către USR PLUS.

“Dacă se schimbă configuraţia Guvernului, nu pot fi miniştri de la USR PLUS”

Cât despre viitorul USR PLUS la guvernare, premierul Florin Cîţu a comentat iniţiativa preşedintelui Senatului, Anca Dragu.

“Eu cred că doamna Dragu vrea să scoată USR de la guvernare, pentru că asta cere, de fapt. Constituţia e clară. Înţeleg că doamna cere să vin cu numiri de noi miniştri.

Dacă se schimbă configuraţia Guvernului, nu pot fi miniştri de la USR PLUS. E un demers ilar, cel puţin”, a declarat, miercuri, Florin Cîţu.

Anca Dragu a sesizat CCR cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi premier, pe de o parte, şi Parlament, de pe de altă parte, generat de refuzul lui Florin Cîţu de a veni în Parlament pentru un vot de încredere, având în vedere schimbarea echipei politice a Executivului, după demisia miniştrilor USR PLUS.

Sursa foto: Capital

Cookie Settings